PNL
Istoric
Liberalismul este īn primul rānd o doctrina, o doctrina destul de veche care se sprijina īn fond pe liberul arbitru si care, cum sublinia Hayek, este singura garanta a unui comportament politic coerent. Este totodata drept ca termenul de libertate este foarte greu de definit. Auls Gellus - cunoscutul gramatician roman - spunea despre libertate: "Toata lumea vorbeste despre ea, īnsa nimeni nu stie despre ce e vorba". Si cu toate acestea, conceptul de libertate a devenit esential; el ocupa, scria Toqueville, īn lumea politica ca si atmosfera īn lumea fizica.
Gasim o forma de liberalism politic si īn antichitate. Ea era īnsa definita numai la nivelul cetatii. Aproape toti istoricii sīnt de acord sa considere liberalismil european īsi are radacinile īn Magna Carta, īntocmita īn Anglia veacului al XIII-lea si mai tārziu īn marea efervescenta social-economica a Rinascimento-ului florentin din Quatrocento. Un rol important l-a avut si Refoma protestanta continuata de mercantilismul secolelor XVI-XVIII īn contextul caruia Fenelon definea preliberalismul aristocratic ,iar J. Locke, Hobbes, Montesquieu, J.-J. Rousseau si altii formulau bazele filozofice ale doctrinei liberale care determina dezvoltarea burgheziei si apoi constituirea capitalismului si aparitia aceea ce M. Flamand numea homo oeconomicus.
Doctrina liberala se contureaza teoretic gratie mai ales lui S. Mill, A. Smith, T. Malthus si D. Ricardo si duce īn final la triumful liberalismului din secolul XIX cu marile sale realizari (īn special S.U.A.), dar si cu derapajele inevitabile spre un liberalism extrem īn care se promoveaza disparitia totala a statului sau īn care sunt adoptate principiile anarhismului sau egotismului unui Max Stirner.
La noi zorile gāndirii liberale se arata sub forma unui palid curent ce se iveste sub primele domnii fanariote si se dezvolta ulterior sub influenta enciclopedismului francez si chiar a fourerismului ajungānd la īnceputul secolului al XIX-lea pāna la orientarile stāngiste naive ale lui Tudor Vladimirescu sau la exagerarile falansteriene ale lui Manolache Balaceanu.
Aceasta gāndire capata o pondere mai marcata datorita tinerilor boieri aflati la studiu la Paris si influentati, printe altii Marele Orient al Frantei, de Lamartine si J. Michelet, tineri care au realizat tumultul din 1848, adevarata "Revolutie īn giubea si cu colpac", cum īi placea sa o numeasca Vlad Georgescu.
Miscarea liberala romāna se contureaza mai substantial printre exilatii de la '48, sub puternica īnrāurire a lui Napoleon III, capatānd si o puternica coloratura nationalista. Importanta ei s-a vazu īn perioada Divanurilor ad-hoc si a luptei pentru Unire si apoi sub Al. I. Cuza. Tot ea a contribuit la īnlaturarea regimului totalitar instaurat de camarila lui Cuza.
Toata lumea este de acord sa situeze īnceputurile - stricto sensu - ale liberalismului īn Romānia odata cu īnfiintarea īn ianuarie-martie 1875 a Partidului National Liberal sub forma coalitiei de la Mazar-Pasa, dupa numele turcesc al englezului Lakeman, īn casele carui a avut loc prima reuniune, īn timpul guvernarii conservatoare a lui Lascar Catargiu. E interesant de urmarit īn memoriile lui Ion Balaceanu, pe atunci prefect al politiei capitalei, cum a fost perceputa acesta coalitie, drept un cuib de conspiratori antimonarhisti, care totusi a format la 27 aprilie / 9 mai 1876 guvernul liberal condus de Epureanu, urmat la 24 iulie / 5 august de instaurarea marii guvernari liberale a lui I. C. Bratianu ("Vizirul") care se va mentine pāna īn 1888 si care consfinteste importanta PNL īn istoria Romāniei. [...]
Acad. Constantin Balaceanu-Stolnici